Mi-e dor de vacanțele acelea în care singurul ecran pe care îl urmăream era cerul. Când distracția începea dimineața, nu după ce terminai de scrollat. Când semnalul era o bătaie în poartă, nu un mesaj pe WhatsApp. Când cel mai viral „conținut” era ce mai făceai tu cu gașca din cartier.
Mi-e dor de vacanțele fără internet.
📻 Când nu aveam nevoie de notificări
Erau zile lungi și calde în care nu simțeam nevoia să „fim disponibili” pentru nimeni. Singurele notificări erau strigătele mamei de la geam:
— Intra în casă, se răcește mâncarea!
— Te caută mă-ta cu bătaia, zice că ai plecat de dimineață și n-ai mai venit!
Trăiam cu stomacul plin de gogoși și genunchii juliți. Nu aveam „selfie-uri”, dar aveam cicatrici. Adevăratele semne ale unei veri reușite.
🪁 Jocurile erau reale
Nu trebuia să te loghezi, nu trebuia să ai baterie, nu aveai nevoie de net. Aveai nevoie de:
- o minge
- o sfoară
- o cretă
- sau, în cel mai bun caz, o bicicletă
Jucam „rațele și vânătorii” până se făcea noapte. Fiecare colț de stradă era un teren de aventură. Niciun algoritm nu decidea ce urmează. Alegeam noi. Ne inventam regulile.
🎧 Muzica o ascultam împreună
Ne adunam în curți sau pe bănci, puneam casetofonul sau radioul la maxim și cântam prost și tare. Nu conta dacă aveai voce. Nu te judeca nimeni. Nu erau comentarii. Doar râsete.
Acum? Fiecare cu căștile lui, cu playlistul lui, cu „momentul lui de relaxare”. Paradoxal, cu cât avem mai multe conexiuni, cu atât suntem mai deconectați.
🛏️ Somnul venea natural
După o zi întreagă de alergat, cățărat, cărat, căzut și râs, adormeai instant. Nu exista „scroll de noapte” sau „doar încă un clip”. Stingeai lumina și cădeai în vis, ca într-un lac rece, adânc.
Nici nu visai la „content”. Visai la ziua următoare. La ce năzbâtii mai faceți mâine. La cine vine cu apa rece în pistolul cu presiune. La care vecin o să vă certe azi.
🌻 Ceva s -a pierdut, dar poate nu definitiv
Nu scriu ca să idealizez trecutul. Scriu pentru că, uneori, simt că am uitat cum e să fim. Pur și simplu. Fără filtre. Fără acces constant la tot și la toți.
Vacanțele fără internet erau poate mai sărace în informație, dar infinit mai bogate în trăiri.
Poate că nu ne vom întoarce complet acolo. Dar măcar pentru o zi, o seară, un weekend… am putea încerca.
Lasă telefonul. Deschide o carte. Mergi la poartă. Dă o tură cu bicicleta. Privește cerul. Nu cere semnal. Cere liniște.
🕰️ Concluzie
Poate că generația noastră nu va mai trăi acele vacanțe la fel. Dar avem datoria să nu le uităm. Și, din când în când, să le reînviem. Pentru noi. Pentru copiii noștri. Pentru echilibrul nostru interior.
Mi-e dor de vacanțele fără internet. Dar nu mi-e imposibil să le aduc înapoi. Măcar un pic.
